
Protestele din centrul Bucureştiului s-au soldat duminică, în cea de-a treia zi a manifestaţiilor, cu noi ciocniri violente între protestatari şi forţele de ordine, care au folosit gaze lacrimogene dar şi tunuri cu apă. Peste 50 de persoane şi patru jandarmi au necesitat îngrijiri medicale, în timp ce peste 40 de protestatari au fost duşi la secţiile de poliţie.
În jurul orei 23,30, forţele de ordine au intervenit cu gaze lacrimogene în zona bulevardului Elisabeta din Capitală pentru a dispersa grupurile de manifestanţi. După miezul nopţii, traficul la Universitate a reintrat în normal.
În urma protestelor de duminică din Capitală au primit îngrijiri medicale 51 de persoane, 19 au fost duse la spital, dintre care patru jandarmi, cu traumatisme cranio-cerebrale, intoxicaţii cu gaze lacrimogene şi fracturi deschise , potrivit informaţiilor de la SMURD şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov. Din totalul victimelor, 16 au fost duse la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti şi la Spitalul Floreasca, iar trei la Spitalul de Oftalmologie, pentru suferinţe provocate de gaze lacrimogene şi alte substanţe.
Protestul de duminică din Piaţa Universităţii, început în jurul orei 14.00, sub sloganul "fără violenţă", a degenerat odată cu lăsarea întunericului. Început paşnic, protestul a degenerat, cele mai violente ciocniri fiind pe Bulevardul I.C. Brătianu şi în faţa magazinelor Unirea şi Cocor.
Protestatarii, cei mai mulţi extrem de violenţi, purtând fesuri şi fulare pe faţă, pentru a nu putea fi recunoscuţi, au incendiat refugiile staţiilor de autobuz, pubele, comiţând acte de vandalism.
Jandarmii au tras focuri de avertisment
Spaţii comerciale din zona Unirii au fost vandalizate, cel mai afectat fiind un magazin de telefonie mobilă, de unde s-au furat aparate şi alte accesorii. Totodată, magazinul alimentar din spatele complexului comercial Unirea a fost vandalizat, geamuri de la case de schimb valutar au fost sparte, iar un chioşc de ziare a fost incendiat, focul fiind stins de pompieri şi jandarmi, cu tunuri cu apă.
Jandarmii care au mers de la Unirii spre zona Tineretului au tras focuri de avertisment cu puşti de tipul celor de vânătoare, pentru a-i împinge pe protestatarii violenţi.
Actele de vandalism s-au înregistrat după ce jandarmii au reuşit îndepărtarea din zona Pieţei Universităţii a unor protestatari violenţi, care au aruncat cu pietre şi sticle incendiare către forţele de ordine.
Persoanele ridicate de jandarmi în timpul protestelor violente au fost identificate, în funcţie de înregistrările video urmând să se stabilească ce fapte a săvârşit fiecare, poliţiştii făcând apel la proprietarii magazinelor sau maşinilor vandalizate să depună plângere în zilele următoare, a declarat pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Marius Militaru, a declarat, duminică noapte, că 40 de agresori au fost identificaţi şi duşi la secţiile de poliţie.



0 comments to VIOLENTE fara precedent in Bucuresti ! Incendieri şi vandalizări.
Post a Comment